duminică, 30 ianuarie 2011

Momente fiscale

M-am hotărât să mă fac profesoară de engleză în Spania.Știu:termin dreptul,dar acest lucru este irelevant.Am fost la concert Zdob și zdub unde nu am văzut nimic.sunt o fină;care a lovit în mișcările ei fine toate persoanele din jur.Hardcore.Mi-am pierdut un cercel moștenire de familie în Lipscani,l-am găsit!Cerceii tăi,flori de sânziene.tristeți în gene.Îl rog elegant pe tânărul,nu foarte tânăr care ne-a ghidat pe străduțele atât de la fel ale centrului istoric să mă ceară de nevastă!(câtă prezență!).M-a ajutat acest moment de rebeliune în plină sesiune:mi-a reamintit că am purtat aparat dentar 5 ani,că I wish I was a punkrocker with flowers in my hair,că preferam cândva să mă tund într-un mod băiețesc,destul de cute,că îmi place să fiu excesivă,conștientă și masochistă în același timp,că anatomic,sunt o sensibilă.
În clasa a 7 a,în plină criză adolescentină ascultam Ochii tăi de la Holograf.Atunci tata nu a știut ce să spună și m-a întrebat oarecum temător dacă sunt îndrăgostită.Dragă tată.mai întreabă-mă o dată!

joi, 20 ianuarie 2011

When do you know when to let go?You don t actually know,you assume.Dar aceste prezumții relative pot fi răsturnate ușor:duci cutii în pod,le readuci,le ștergi de praf,mai grav le redeschizi.Te trezești într-o zi cu mirosul de madlenă impregnat în tot țesutul trupului tău și știi că acea zi va fi dedicată trecutului.La un moment dat simulezi mirosul de madlenă pentru că dependența a fost deja creată.
Trebuie să se știe că și iubirea are riscurile ei.Primul mare risc e caracterul ei bilateral.Din această simbioză sentimentală nu poți retrage partea care teoretic ți se cuvine,nu poți rescrie,recorecta,îmbunătăți,întregi,cosmetiza,imagina,suplini,opri cursul firesc.E posibil chiar să nu-ți revii niciodată,să stai fixat într-un mod perpetuu într-o sală de așteptare a unei gări din perioada interbelică,iar în fața ta să se perinde haotic:sentimente vechi(de care bineînțeles ai uitat,negându-le cu brutalitate dreptul la existență),Marele Sentiment,iluzia înlocuirii Marelui Sentiment.Acest mix sentimental are totuși o existență independentă de a ta de care te vei detașa într-un moment de luciditate.Și totuși versul I love you like the stars above,I love you till I die își menține actualitatea.
Al doilea mare risc e lipsa unui final.În materie de iubire nu se trage niciodată cortina.Trebuie doar să conștientizezi că vei spune din nou obsesiv:hey,Juliet it s Romeo și vei substitui răni sentimentale,vei plăti pentru fericiri vechi,vei număra zile,vei păstra dragosti în taină,îți va fi din nou teamă și emoție,tricourile și eșarfele tale vor fi deja purtate de altcineva,absolut din greșeală.Dar până atunci speri,fugi după imagini obsedante care sunt pe punctul de a se stinge,încerci să-ți reamintești fine detalii,suferi crunt,asculți aceeași melodie de 3 zile,îți cari trupul care a devenit deodată inert,devii și mai socially ackward,îți pui întrebări retorice deși știi că sunt retorice,te apuci sau reapuci de fumat,scrii cu frenezie pe hârtii,scrisori,pe bloguri,mesaje,offlineuri,versuri,alergi după mașini,îți construiești scenarii de evadare,te pregătești mental pentru Marea Decizie care va înlătura Marele Sentiment,ai planuri de răzbunare,îți reamintești subit ca tu ești cel ce iubește și deci...
Uiți un singur lucru:sufletul știe chimie!Din momentul în care povestea s-a încheiat toate acestea au fost deja transformate într-o pastă.Cu această pastă care are o existență autonomă de egoismul existenței tale trebuie să lipești rănile.Iar dacă mai rămâne te apuci de pictat pereți.Asta în timp ce aștepți ca o persoană firavă,dar curajoasă să se cațere pe zid și să-și dea drumul temător,dar inevitabil în existența ta egoistă.
Atunci când ea va fi zăcând leșinată lângă tine tu îți vei exercita cu delicatețe dreptul de a fi un Romeo cu suficient de multe cunoștințe medicale.Îți vei da seama așadar că ea are puls,iar tu nu trebuie să te sinucizi!

joi, 13 ianuarie 2011

E numai iluzie,dincolo-s eu!

Te aștept fără martori în insula mea.Every man is an island..ceea ce înseamnă că poate forma la un moment dat un arhipelag,dar în restul timpului înfruntă agitația de unul singur.Ce e val ca valul trece,tu rămâi la toate rece...Imagine obsedantă.toamnă.frunze,frunze.frunze.tu.căldură sufletească,bulevarde interminabile ale extazului,licori magice în ceaiuri.Dar trecu deja o eră.amăgirea unui pseudoposbil.
rămâi privitor ca la teatru,iar în fața ta fapte materiale,productive,cu efecte juridice,efecte morale,speranțe colorate,entuziasm,metrou,uman și omenire,franceză,nu mai e parfum în sticlă,nu mai e visare în somn,aș fi vrut să-mi vezi bereta verde cu floricele de câmp,nu am timp,nu am timp să inventez alt timp,îngurgitez emoții,informații,prăjituri cu mere.cafea pe paltonul ce părea cândva atât de roșu.e crem.e bine că totuși te pierzi în întinsul mării.e trist că ai prea mult spațiu de acțiune-motiv perfect pentru inacțiune.
Iluzia unei insule!

miercuri, 5 ianuarie 2011

Discurs asupra nefericirii mele

Nu e un demers filozofic.E doar o confesiune.Doamna dirigintă a subliniat două lucruri esențiale în marea de lucruri învățate la nivel de 18 ani:1.bărbații sunt răi,foarte răi,extrem de răi,groaznici.2.omul e singurul animal ce-și poate face sieși rău.Voi insista asupra celei de-a doua chestiuni.Îmi fac zilnic rău și a ajuns să mă bucure acest lucru.Imaginația mea,conștientul,subconștientul și inconștientul meu contribuie cu delicatețe la tristețea mea particulară.Nu e un lucru nou faptul că nu mă plac:fizic,intelectual,emoționalo-afectiv.Cum se poate trăi așa e o întrebare firească,dar banală.Simplu:într-un conflict perpetuu începând de la ora 6 a.m. până la 12 p.m. și chiar și după ad infinitum.Nu acționez bine,nu spun lucrurile potrivite,nici măcar nu râd frumos.Clar,gesticulez prea mult,iar la secțiunea delir...la secțiunea delir sunt delirantă!
Mi se pare că depun o muncă sisifică.De aceea, e fără rezultat,iar tristețea mea fără margini.De fapt,fac lucruri normale într-un mod prost,ineficace,inutil,aberant.Căderile sunt atât de dese încât am uitat cum arătau momentele de glorie personală,puerile bineînțeles.
O feministă convinsă spunea într-o carte proastă că taina vieții este să dăinuiești.Unde?În moarte,mentalul colectiv sau ca rămășiță atavică?În egoismul meu,aș vrea să știu că va suferi cineva după dispariția mea sau se va mișca măcar o placă tectonică.Am greșit spațiul,timpul,până și neantul meu e pe o cale greșită.Unde sunt câmpurile aurii la care teoretic aș putea să mă întorc?S-au ofilit sau mai bine zis au fost derizoriu de donquijotești.Nu ai la ce să te întorci și nici prea multe căi ale labirintului construite.Ariadna dragă,ți-ar fi cam greu să mă salvezi!Mă macină incertitudinea ce gravitează în jurul vieții mele într-un mod de care însuși Galileo Galilei ar fi surprins.
Îmi fac griji pentru mine,contextul macroeconomic și social în care mă desfășor,zbaterile celorlalți pentru mine,de dragul meu,sperând în mine.
Nu mai cred nici în puterea mea de a mă recicla,reinventarea fiind posibilă doar pentru persoane artistice,talentate,cu sclipire,de geniu,consecvente în acțiunile și principile lor.Nu e o vorba despre o deprimare în sensul clasic:motiv,efecte,conexiune între cele două.Capacitatea mea de a mă entuziasma și de a-mi dori chestiuni a dispărut.Cam la fel de repede ca talentul meu înnăscut de a-mi asuma penibilul,finititudinea și neștiința.Mă izbește realitatea ca un vânt rece de iarnă.Te ustură,nu-ți dă voie să respiri,te lasă totuși să trăiești.Emoțional sunt la secțiunea increat.Nu m-am născut încă întru iubire.Momentan,nici nu m-ar ajuta,E ciudat cum aceste concluzii sunt puse pe hârtie în timpul unui curs despre marea teritorială,Cum poți împărți un ocean?Cam la fel de greu ca împărțirea nefericirii.Pentru ocean există niște principii.Pentru nefericire nici un cod în materie.Un cod al bunului-simț ne-ar spune că totuși tristețea ar putea fi stopată pentru că teoretic cel puțin ar trebui să mai faci și bine.Măcar o dată la o eră.Succesul altora e opozabil erga omnes ceea ce transformă nefericirea într-un lucru de-a dreptul insuportabil.
Speranța?Există și perioade când cooperezi mai bine cu toate cele expuse anterior,când neonul din amfiteatrul 1 nu te mai sâcâie într-un mod prejudiciabil,iar tu îți zici că dacă alergi după fericire e de ajuns.Dar există și un moment ca acesta când îți dai seama că exploatările sufletești sunt fără sens și tu alergi ca nebuna fără a fi cu adevărat sportivă.Aștepți zorile.Mâine te vei putea minți din nou cu grație și nerușinare că totul e absolut minunat!