duminică, 20 martie 2011

Pauză.

Am să scriu într-o zi versurile de la melodia you could have bought me with a coffee!Mi-e dificil să scriu după ce evenimentele fuseră deja consumate.I don t quite know how to say how I feel.E dificil de definit acest melange sufletesc.Tai,ciopârțesc,rescriu.Dacă ar fi așa și în viața reală...Well,Radu a zis o chestie interesantă cândva despre mine:în viziunea lui aș vrea să trăiesc într-un film aiuristic,hippiot,complet ciudat,fără sens și lista ar putea continua ad infinitum.
Da,mi-ar plăcea.Dar din nefericire,chestiunile reale se desfășoară puțin pe alte planuri:în primul rând,planul realității care presupune mers de mână prin parcuri,fotografii drăgălașe la care tu zâmbești fin,iar el îți răspunde cu multă căldură.Unde e planul metafizic?Unde e iubirea descrisă de Platon sau Stănescu?Când vine momentul în care simți că mâna ta iubește și începi să te lovești de lucruri prin casă?Seara,înainte de a adormi,când simți că nu mai poți respira normal gândindu-te la ființa dragă care ți s-a impregnat pe țesutul trupului tău și care ocupă acum o parte semnificativă din creierul,sufletul,inima,stomacul tău.Atunci când având capul în  pernă și încercând să-ți încadrezi zâmbetul(din păcate fără succes) iei telefonul și-i scrii: iubita mea Spuntnik,când sunt în preajma ta mă simt intergalactic!
Mă descurc destul de bine la etapa a 2 a.Sunt incurabilă la prima.Aș sări toate zidurile ce mă înconjoară,aș exersa săritul în cap,deși mi-e frică de înălțimi,aș evada.Nu apuc să dobândesc doza de curaj necesară că mă trezesc prietena cea mai bună,confidenta,ușor ciudata,sufletul discuției,a 3 a persoană.
Sunt într-adevăr foarte tânără,prea tânără.
Aș fi împăcată cu situația de the freakin best friend dacă nu aș avea acest suflet atât de bine stratificat,închegat,cu existență autonomă și de-a dreptul îndărătnică.Se încăpățânează dragul de el să creadă  în ramificațiile,întinderile lui,conexiunile lui,modurile lui originale de manifestare.
Și atunci totul a fost în mintea mea?da,am devenit neverosimilă.The dice were loaded from the start:nu ai putut să-l convingi pe Cupidon să-l săgete.Poate Cupidon știe mai bine.Sau poate data viitoare ar trebui să gândesc mai puțin în perspectivă și din pluriperspectivism.Poate e un dat să mă agăț în van și un construit să sufăr după.Poate așa au apărut operele de artă,simplele jurnale,marile cugetări.
Aș exagera dacă aș spune că sunt îndrăgostită,ar fi prea puțin dacă aș spune că a fost doar o fază,aș minți dacă aș spune că nu-mi pasă,aș brava dacă aș spune că am să mă postez în fața destinului.Atât de complicat.
Și totuși momentele de sinceritate,acea sinceritate tulburătoare au rolul lor:ți-a zguduit puțin universul.n-a fost cutremurul din Japonia,dar s-au deplasat câteva plăci tectonice,sufletești.Până la urmă,trebuie să vezi ce faci din tine în urma tuturor acestor modificări.te rearanjezi,te pregătești pentru o nouă mișcare seismică.la un moment dat vrei să te regăsești.e incontrolabil mecanismul sufletesc.sau dacă există instrucțiuni eu nu le dețin și nici nu-mi doresc acest lucru.
Îmi place să fiu broken,să am impresia că mă repar cu 1 octombrie 2010,să ajung în 2011 și să mă găsesc în același loc:emotionally unavailable sau cum ar spune unii nu creezi posibilitatea ca larvele să devină fluturi.
Dragul meu,cred că erau deja omizi,dar în amalgamul de insecte le-am confundat.Am să le las în fața ușii tale,poate știi tu ce să faci cu ele.Eu nu am nici o idee.Nu știu cum arată fluturii,deși mi se repetă obsesiv:you have loved enough!Paradoxal.
P.S:a bitter song-Butterfly Boucher.

luni, 14 martie 2011

A venit soarele.a venit primăvara.inspirația mă înspăimântă în această lună a lui marte atât de tipică:melancolică,singuratică,declanșatoare de devieri comportamentale,vivace totuși.Au ieșit motoarele.Arrr!cred că nu am fost auzită:am zis motoare.au,au,au?!da,aceasta era reacția adecvată.În această seară în timpul unui curs fascinant despre taxe și impozite un tânăr domn mă agasa intelectual cu ale lui comentarii de prost gust.Două domnișoare suave încercau să-i atragă atenția,neobservând că tânărul nostru(am putea să-i spunem Narcis din întâmplare) era prea prins de coafura sa anii 90 style.Aș fi vrut să le spun tinerelor că va veni o vreme când Narcis nu va mai suna înapoi,va dispărea în neant(pentru că e clar,o ființă sensibilă și preocupată de Absolut) și acestea nu sunt chiar cele mai rele variante.La un moment dat,Narcis se însoară și surprinzător cum ar putea să pară la o primă lectură superficială a vieții nu se va însura cu  nici una din cele două domnișoare.
De fapt,tot ce doream să-mi spun e că ar fi frumos sa merg la cluj în acest sfârșit de săptămână pentru că trebuie să pun în aplicare câteva din versurile shaniei twain:I ain t gonna act politically correct,I only wanna have a good time.cause the best thing about being a woman is the prerogative to have a little fun!

vineri, 11 martie 2011

După ce am ratat concertul lui alifantis în luna lui marte(nu învinovățesc specia masculină pentru acest lucru) în semn de consolare am fost la o lume pe dos.cu adevărat o lume pe dos!la finalul acestei piese cel mai frumos și interesant pământean se apropie de mine întrebându-mă cu o voce delicată dacă mi-a plăcut piesa.purtam o rochie galben pai și aveam nasul extrem de roșu de la răceală.în consecință,eram suficient de irezistibilă.în fața acestui pământean tot ce am putut spune a fost piesa a fost frumoasă,iar cerul e albastru.aș fi vrut să-l mai întreb dacă vine din galaxia mea și dacă în lumea lui oamenii ies la ceai și apoi se căsătoresc.am ezitat totuși.am trecut cu greu peste această întâmplare desprinsă dintr-un film de Kusturica.până azi când în același metrou cu numele de Unirii,2 chiar îl văd.vreau să strig în numele disperării feminine,vreau să opresc metroul,vreau să gesticulez(mai mult decât de obicei),vreau să...metroul se mișcă,iar eu schimb filmul lui Kusturica cu unul tipic american.părăsită de soartă,într-un loc gri,globalizat,consumer society,fast food,fast love.îmi conștientizez destinul tragic de om al mileniului 3.dar nu mă resemnez.adică eu și misteriosul domn S,T,R sau oricare i-ar fi numele,poate chiar și fără nume suntem conectați intergalactic.înclin să cred că un blestem atavic ne împiedică să ne intersectăm destinele.daaar,stimate domnule S/T/R trebuie doar să ne concentrăm puțin.Orfeu a putut coborî în infern după Euridice.cred că vom putea și noi să oprim un metrou!Iar când privirea ta tragică o va întâlni pe a mea te voi întreba temător:ce faci tu,cel mai iubit dintre pământeni?

miercuri, 2 martie 2011

madlenă.marte.

Bunica face azi 76.Pentru mine Bamba e eternă.Nu am cum să nu-mi aduc aminte de momentul fatidic din clasa a 4-a când la ora de lucru manual Ștefan a fost pe punctul de a rămâne fără un ochi din cauza unui conflict cu un coleg de clasă.Bambulina a fost cea care a rezolvat situația mai ceva ca un arbitru internațional.Mi-e frică să traversez strada pentru că până în clasa a 5-a știam că mă așteaptă întotdeauna cineva în curtea școlii care prelua povara unui ghiozdan prea voluminos pentru firavitatea ce mă caracteriza încă de atunci.Prezențele constante conturează o existență,oferă niște limite,un firesc al modului de a trăi.Nu e obișnuință,ci mai degrabă amestec de coerență,scop,certitudine,simplitate.
Poporul român suferă.Nu sunt doar vicisitudinile istoriei care au marcat destinul acestei țări,ci însăși percepția noastră asupra evoluției/involuției istorico-politico-socialo-economice a spațiului în care trăim.
Cât despre mine,după câteva momente(vreo 7 zile magice mai exact) de pierdere totală,dar nu irevocabilă a lucidității mi-am revenit.Întru ce?Întru această primă fațetă de viață:cursuri,sete absurdă de Absolut,mecanică,aparențe că mecanica funcționează,vastitate copleșitoare,mici momente de glorie personală,mari eșecuri,and I scream from the top of my lungs:what s going on?,încercare de definire,mai am timp,nu vreau să folosesc un marker permanent pentru a mă contura,nu vreau nici să mă pliez într-un mod facil peste un model prestabilit,știu acum totuși că originalitatea are limitele sale inerente.
Despre tine,cititor fictiv sau înfricoșător de real,nu pot spune decât că sper să ne regăsim într-o zi.Dacă nu am să te recunosc nu ezita să-mi atragi atenția.Poate reușim împreună să oprim finititudinea.Clar,pentru un moment finit.