marți, 31 iulie 2012

Ce facem cu cel mai încăpăţînat suflet din câte au existat?

am primul job, merg la nunţi, mă revolt că îmi trece vara şi viaţa, mă îndrăgostesc de stomatolog(i), port pantaloni scurţi chic, îmi fac planuri profesionale, plec în Franţa, aştept o noapte de vară într-un balcon nostalgic. pe scurt, trăiesc. înghesuit şi liniar, ce-i drept.
până la un moment dat când tăcerile din piept devin strigăte şi blesteme. până când dorurile se infiltrează cu talent în ţesutul firav al sufletului şi încep să roadă. bucată cu bucată.
te trezeşti dezbrăcat sufleteşte. Ruşinat, împrumuţi nişte stări până la următoarea zvâcnire a Dorului.