toți oamenii sunt muritori.

te întrebi probabil ce fac. stai liniștit. și eu îmi tot pun întrebarea asta ciudată. existența mea nu are nici un contur, nici o direcție, nici un sens, nici o pastă consistentă, nimic închegat.e o chestie flască, posibilă, pliabilă. nu e vorba doar de chestiuni de principiu, ci și de lucruri mult mai pragmatice, toate în jurul unui cuvânt ce sună sumbru indiferent de poziția lui în frază: viitor. nu știu ce fac. nu știu cum mă simt. e ca într-o gară. trenuri vin, trenuri pleacă, peronul există mereu, oamenii dispar, decorurile se schimbă. uneori e vorba doar de paltonul crem care ia locul celui roșu. alteori,e mult mai mult de atât. uneori, îmi e dor. alteori, mă consolez invocând principii din psihologie. câteva zile de decembre au mai rămas. câțiva ani de trăit, câtăva trăire de împărtășit. inerție în ritm sacadat.

Doamne, ce dor de liceu.
in the cold november rain. nu pot respira și nu pot să nu mă întreb.
ceva căldură umană, fizică și metafizică ar ajuta.

Ce-ți mai face tinerețea?

bărbați-cactus. nu mi-ai luat flori. niciodată. I guess the loneliness came knocking.
nu știu unde e.
God knows what is hiding in that weak and drunken heart.

anul 3 se trăiește cu cinism. care în combinație cu o tonă de pragmatism dă ceva de-a dreptul fantastic. minunat! fără sensibilități, fără sentimente verzi sau albastre, fără să știi încotro să o apuci sau cum va arăta viitorul tău. pe termen scurt, mediu, lung sau pe infinit. e luni, tot luni, iar luni. e luni..de ce să mă îmbrac?

feel the vibe, feel the terror, feel the pain. da, aiureli, fleacuri, orgolii, prostii. Pauză!

ofuri de tot felul. ofuri colorate.

Of, decizii importante. of,viaţă brutal de reală. of,l eonard cohen. of, iarăşi septembrie,luni. of, nu pot respira! of, singurătăţile sunt mai tolerabile la plural. of, planurile de vară sunt în van. of, ştii asta prea bine. of, sunt meteosensibilă sau doar extrasensibilă. Şi asta fără a nuanţa lucrurile, cum ar spune unii. E posibil ca scrisul să nu fie totuşi panaceu. grav.

like rock and roll and radio

vara trece. sufletul palpită. concluziile la eseuri se adună. viaţa se trăieşte real şi kafkian. uneori ai vrea să ştii mai mult,-e. alteori, ai nevoie de foarte puţin. întotdeauna e complicat să recunoşti că e simplu. relativ simplu. cert, relativ. are we strangers?dear soul.

Sexbomb!

kalaşnikov, beeem?!, narcotic şi narcotice, sex bomb dansat cu necunoscutul cu barbişon(ah..) şi zâmbetul molipsitor, păşica (a se citi pisica et plus exactement, maria), muzeul unirii de pe strada cu cele mai multe anticariate, studenţia mamei şi umbrele ei, taverna, karaoke sub pseudonimul monica, divorţuri( de catifea sau nu), oglinda care măreşte extraordinar, sabia lui damocles sau demostene botez, ana karenina, rex (nu mi-e frică de câini!), mişcări unduioase ca-n anii 80 şi clasicul big in japan, bocănilă mahmur(a se citi andrei sau ţapu pour les connaisseurs), studenţii colorate în ritm de iaşi.

Ne e teamă să ne întâlnim cu Eternitatea. Care e o clipă de Extaz, de trăire maximală în care generaţiile se succed. Lasă fărâme. Preiau misiuni, urmează o zbatere la fel de extatică.
Nu ştiu cum arată florile de cais, nu ştiu cum arată deciziile luate o singură dată, fără posibilităţile colaterale.
Ţi-aş fi scris ieri că m-am întâlnit cu Miracolul. Că el e tangibil şi Real în existenţa sa din altă dimensiune. Da, realităţile se combină şi posibilităţile devin concret de posibile. Într-o Clipă. Dar n-am îndrăznit să dau buzna în felia ta de exuberanţă.
Clipa în care El te-a sărutat candid pentru prima dată.
Clipa în care El te-a chemat la un ceai în Cluj. ai fi plecat şi pe jos.
Clipa în care aşteptai un metrou încercând să-ţi culegi zâmbetul de pe jos. El tocmai îţi turnase probabil licori magice în ceai. În celebrul ceai de iasomie.
Clipa în care ai plâns o noapte pentru olimpiada de engleză.
Clipa în care şatra de copchile nebune şi frumoase au trăit şi au cântat Ani de liceu.
Greşim încercând să lungim Fericirea, să o diluăm cu Senzaţii, copii infidele ale unor Sentimente unice, inexplicabile, imposibil de xeroxat, înlocuit. Alergăm orbecăind după foste momente, foste iubiri, foste fericiri, foste posibilităţi, foste stări glorioase. Nu avem decât o Clipă.Lângă un magazin funerar.
O clipă de viaţă. O clipă de moarte. O clipă extatică. agonică. umană. suprarealistă. divină. trăită solitar sau împreună cu.
care uneori se repetă sau e doar aşteptată. clipă care se iveşte deodată sau care vine cam târziu.
Clipa noastră. Şansa noastră de a primi Miraculosul. Şi de a zâmbi Eternităţii.

Dar cine eşti tu?

vara asta miroase puternic a toamnă. eu sunt cute. serios.şterg praful de vreo săptămână. şi metaforic. cum se şterge praful metaforic? te strecori prin suflet şi încerci cu timiditate să nu dărâmi piramidele emoţionale care l-ar face invidios şi pe Keops. am fost la ghicolescu şi i-am cântat lui sună-mă noaptea doar după două. n-a înţeles nimic. de unde să ştie el că atunci doarme în mine nebunul? da, tu ştiai.
 o migrenă inexplicabilă mă face să mă întreb cum aş putea eu să mă opun destinului care mă vrea cu obstinaţie măritată cu un medic. Din acela de suflete, biensur.
visez pensionare care se sinucid în cehia aruncându-se în faţa maşinii. nu ţi-am povestit cum e praga?
Romantic. nu puteam să pictez R-ul în clasa I. Simţeam eu ceva.
trebuie să învăţ o franceză delicată până în septembrie.oui, respecter les convenances, cacher les sentiments.
Da, sunt echilibrată. în cel mai dezechilibrat mod posibil.

Despărţirile vin şi pleacă din sufletul meu. aiurind vin şi pleacă despărţirile.
am experimentat civilizaţia. am simţit spiritul balcanic. am ajuns la concluzia că lumea e cosmopolită, iar irlandezii pot fi şi ei fericiţi.
nu am crezut că un anume oraş îţi poate crea atâtea emoţii.
trecutul pare,prin definiţie, ciudat,dar mai ales neveridic. Viitorul e încă îndepărtat. Mai ai mult de şlefuit la fiinţa ta.
deşi eşti conştient că eşti cantonat în tine, atât de strâns legat de moştenire ta culturală şi reţeaua afectivă ce se cheamă destin creionezi cu imaginaţie posibilităţi.
de concret te vei ocupa mai târziu. e vreme. e stare.

roşu aprins.

nu există loc în taxiurile de final de an, de atâtea lucruri mărunte, atâtea trăiri. obiectele, camerele, materialul te înghesuie, nu te lasă să respiri, se încăpânează să-ţi aducă aminte că ai memorie afectivă.
mi-e teamă, o teamă inexplicabilă,dar instaurată definitiv ca o regină din imperiile antichităţii. o contabilizare a fricilor ar fi de-a dreptul inutilă în contextul globalizării sufleteşti prin care trec.
experimentez trăiri extreme şi temeri paroxistice. Şi cum sunt o expertă în dualism, încă formez un întreg. Fragmentat,ce-i drept.

ascult obsesiv o piesă intitulată sugestiv we can t be friends. oare de ce nu ţi-am spus? oare de ce neg trăirea ca trăsătură fundamentală a existenţei?
Soluţie practică: plec în Muntenegru, cu o pereche de lentile verzi şi o cămaşă în carouri,lălâie,călâie.aş putea să mă îndrăgostesc subit,dar iremediabil de un francez care ar putea sublinia zilnic l'amour-pas pour toi.!
Suferindă, aş fugi pe un motor până în Patagonia. Trebuie să găsesc sfârşitul lumii pentru a mă convinge natural că e sănătos să-ţi segmentezi sufletul.
la final, mă gândesc să mă fac băciţă pentru a încerca autenticitatea.
my dear absent and so weird lover, you could be happy , vorba cântecului.still, you could join me as well.
Sunt aşa sensibilă, iar realitatea e atât de brutală cu delicateţea mea.

există ceva mai frumos ca o seară de vară?

miros de dimineață de mare.
copii care cântă ^trei iezi cucuieți^ și se bucură de vaaară.1 iunie deja.
nunți regale și multă iubire adiacentă.
sesiune.
prea multe descărcări electrice.prea multe frici.
bilețele cu 1000 de planuri pentru trei luni, a căror lungime e invers proporțională cu dorința nebună de a te bucura de ele.
câte un fluture îmi bântuie fiecare seară.
câteva urme de praf de pe niște pseudoaripi îmi bântuie existența.inconfundabile larve.în stare de increat totuși.
încremenire.

2011.21

a sosit momentul întâlnirii mele anuale cu Timpul. cea mai bună ocazie să-ți pui cele mai ciudate întrebări și să fii copleșit de simțiri intrisec de neexplicat.mă gândesc în mod obsesiv la sfârșitul lumii-eveniment care ar trebui să aibă conotații negative pe scară mondială. Și totuși evenimentul e zguduitor doar privindu-i latura individuală,tragic de umană,teribil de egoistă.
Nu suntem de neînlocuit decât în raportul cu Sinele. Așteptăm cu înfrigurare viitorul și înțelegem prea puțin trecutul.
Ne întâlnim anual cu Timpul și refuzăm inevitabilul. Instead,ascultăm Elvis Presley,rememorăm secvențe,facem scenarii de secret life pentru că întotdeauna am fi cu totul pe alt continent.
Încă 9 ani până când va trebui să devin normală.Rezonabil.
Până atunci,îmi permit să te văd obsesiv chiar și acolo unde nu ești.

doar doi.

pe vremea mea băieții te invitau în rainbow la un pahar de cola de 2 lei.azi,socializăm în rețele.se pare că-ți plac pupezele.se pare că am nevoie de o eră în plus pe care ai putea să mi-o împrumuți tu din imensa ta fericire,aproape fără margini.e posibil să fie de la sufocatul din timpul marii furtuni,Marii Beții.da,e probabil să nu mai exist la un moment dat,iar sentimentele să fie livrate utilizând metode precum fast food,trenul va staționa aproximativ două minute,luni-duminică,ianuarie-iunie.liceu-dor,emoție de primăvară,ploaie în luna lui mai.liliacul se sfârșește,toate acestea nu se mai încheagă.formează o pastă chimică,fizică.,insolită,ideală.nu mai recunosc nimic.oglinda din baie ajută mult.în lipsa ei aș risca să mă văd și totuși să nu mă găsesc.originalitatea nu mai e la modă zilele acestea în materie personală.
te rog să nu mai vii.sunt un cosaș bătrân.care totuși mai oftează după lanul de maci.
doar doi oameni contrastând cu decorul.

Obișnuințe.

Prezența mea constantă aici e o surpriză pentru firea mea esențialmente dificilă.Neg în acest fel adevăruri evidente precum:aproximativ două luni până la finele anului 2,câteva zile până la întâlnirea anuală cu Timpul,săptămâni de coșmar în care doar glucidele mă ajută să supraviețuiesc,veri dezgolite,indecizii profunde.
De fiecare dată cafeaua trebuie să aibă doar un plic de zahăr și o plăcintă lângă.De fiecare dată un plic de zahăr rămâne în buzunar și e descoperit în momente ulterioare ciudate.De fiecare dată Bucureștiul la 5 dimineața mi se pare fascinant,o combinație exotică între Orient și Occident.De fiecare dată ceaiul de iasomie și discurile cu L.Cohen declanșează memoria involuntară,timpul psihologic și nostalgii liliachii.De fiecare dată aflându-mă pe Edgar Quinet aștept să vii să mă iei de la Litere.Reveria se consumă rapid:trebuie să intru în Librăria Eminescu pentru a întreba de manualul de fiscal.De fiecare dată librăria îmi aduce aminte de o anumită cutiuță verde,un anume ceai cu rom,un anumit balcon.De fiecare dată aerul umed nu-mi dă voie să respir și declanșează nebunia mea firească.De fiecare dată spețele cu teme medicale mă fac să zâmbesc ștrengărește.De fiecare dată mă descopăr cu teamă,cu uimire,cu dor.

Epistole mixte.

Te-aş suna să-ţi spun că sunt acasă.că acasă viaţa e complicată,iar oamenii mai înnebunesc.ţi-aş spune că străbunicul a fost un don juan ce obişnuia să meargă la vânătoare.ţi-aş mai spune că sunt zile când pur şi simplu nu mă pot abţine să nu fac tâmpenii.de tipul aiureli,fleacuri,prostii.cred că ţi-aş mai spune că pasca de ciocolată a fost special inventată pentru mine,iar eu am descoperit în dulap un sacou verde,extrem de verde,sobru,chic,ciudat pentru 21 de ani.da,l-am purtat.înclin să cred că ţi-aş reaminti că sunt studentă.asta pentru a-mi aduce şi eu aminte.totuşi.
ştii ghemul acela gri care nu mă lăsa să respir sau mă obliga să rămân în staţie aşteptând ad infinitum un metrou către capătul lumii.îl alimentez cu umblatul prin cutii. pline cu exuvii sînzieneşti.teribilă îndeletnicire!aş mai menţiona că îmi stă bine machiată cu verde,extrem de verde,deşi probabil că ai observat deja.te-aş întreba dacă ai putea să-mi împrumuţi nişte afecţiune.ţi-aş promite că am să ţi-o restitui...la termen chiar.
Din păcate,Cărtărescu avea dreptate:"cu toate acestea nu se mai poate.e la fel cum creierul nu înţelege că după o vreme nu se mai poate trăi".Cred că nu am să te sun.totuşi.

Evidemment,tu l'aimes encore.

Așteptăm.un anume telefon,examen de admitere,examen de licență,mailuri,metroul,autobuzul,o anumită melodie la radio,o anumită voce dimineața,o anume zi a anului,o întâmplare miraculoasă,un eveniment cu alură de minune.Stăm și așteptăm.Cu sufletul la gură,tremurând.sperând.transfigurați.plictisiți la un moment dat.triști și chiar resemnați,dar așteptăm.it s human to have expectations.meschinul har al deziluziei?

O posibilitate.

S. continuă să fie neverosimilă.S. nu știe că inima e un organ anatomic și atât.S. ascultă de 5 zile Chasing cars.S. nu știe că această practică e foarte nesănătoasă.S. are jurnal,dar nu scrie.S. are glande lacrimale,dar nu le folosește.S. se dezintegrează.Fizic,psihic,intelectual,spiritual.S. știe că reconstrucțiile durează ere.S. nu are răbdare.S. a visat laboratorul de engleză din liceu și s-a panicat.S. nu mai știe cum se respira liceul.S. a văzut un om plângând în hohote în curtea facultății.S. se simte existențialistă.S. ar vrea să se depersonalizeze precum veniturile care alcătuiesc bugetul de stat.S. a schimbat persoana.Nu și eul.S. a aflat cu stupoare că e aprilie.nu-i nimic,Lorelei.Sau poate în aprilie nu mai plouă și deci e ceva,Lorelei.S. ar mânca un kilogram de jeleuri.S. și-ar cumpăra un capot cu floricele.S.are unghii roșii și idei excesive.S. ar practica nepăsarea ca mod de existență.S.crede că salcâmii,magnolia,căldura și primăvara,mă joc în părul tău sunt de vină.S.nu știe exact pentru ce.S.face gesturi dubioase pe post de normalități.S.visează colorat de câteva săptămâni.S.nu știe fizică sau logaritmi.Totuși,S.logaritmizează cu absolut orice.și cu grație.S.se vrea pragmatică sau actriță.Iar în timpul liber ar putea să mai rezolve niște spețe.S.crede că așa ar fi echitabil.S.a avut o zi mediocră.S.e blocată momentan.S.nu mai dărâmă ziduri și zâmbește rezervat.S.nu s-a oprit pentru a-l întreba de ce plânge.S.e tristă.

Pauză.

Am să scriu într-o zi versurile de la melodia you could have bought me with a coffee!Mi-e dificil să scriu după ce evenimentele fuseră deja consumate.I don t quite know how to say how I feel.E dificil de definit acest melange sufletesc.Tai,ciopârțesc,rescriu.Dacă ar fi așa și în viața reală...Well,Radu a zis o chestie interesantă cândva despre mine:în viziunea lui aș vrea să trăiesc într-un film aiuristic,hippiot,complet ciudat,fără sens și lista ar putea continua ad infinitum.
Da,mi-ar plăcea.Dar din nefericire,chestiunile reale se desfășoară puțin pe alte planuri:în primul rând,planul realității care presupune mers de mână prin parcuri,fotografii drăgălașe la care tu zâmbești fin,iar el îți răspunde cu multă căldură.Unde e planul metafizic?Unde e iubirea descrisă de Platon sau Stănescu?Când vine momentul în care simți că mâna ta iubește și începi să te lovești de lucruri prin casă?Seara,înainte de a adormi,când simți că nu mai poți respira normal gândindu-te la ființa dragă care ți s-a impregnat pe țesutul trupului tău și care ocupă acum o parte semnificativă din creierul,sufletul,inima,stomacul tău.Atunci când având capul în  pernă și încercând să-ți încadrezi zâmbetul(din păcate fără succes) iei telefonul și-i scrii: iubita mea Spuntnik,când sunt în preajma ta mă simt intergalactic!
Mă descurc destul de bine la etapa a 2 a.Sunt incurabilă la prima.Aș sări toate zidurile ce mă înconjoară,aș exersa săritul în cap,deși mi-e frică de înălțimi,aș evada.Nu apuc să dobândesc doza de curaj necesară că mă trezesc prietena cea mai bună,confidenta,ușor ciudata,sufletul discuției,a 3 a persoană.
Sunt într-adevăr foarte tânără,prea tânără.
Aș fi împăcată cu situația de the freakin best friend dacă nu aș avea acest suflet atât de bine stratificat,închegat,cu existență autonomă și de-a dreptul îndărătnică.Se încăpățânează dragul de el să creadă  în ramificațiile,întinderile lui,conexiunile lui,modurile lui originale de manifestare.
Și atunci totul a fost în mintea mea?da,am devenit neverosimilă.The dice were loaded from the start:nu ai putut să-l convingi pe Cupidon să-l săgete.Poate Cupidon știe mai bine.Sau poate data viitoare ar trebui să gândesc mai puțin în perspectivă și din pluriperspectivism.Poate e un dat să mă agăț în van și un construit să sufăr după.Poate așa au apărut operele de artă,simplele jurnale,marile cugetări.
Aș exagera dacă aș spune că sunt îndrăgostită,ar fi prea puțin dacă aș spune că a fost doar o fază,aș minți dacă aș spune că nu-mi pasă,aș brava dacă aș spune că am să mă postez în fața destinului.Atât de complicat.
Și totuși momentele de sinceritate,acea sinceritate tulburătoare au rolul lor:ți-a zguduit puțin universul.n-a fost cutremurul din Japonia,dar s-au deplasat câteva plăci tectonice,sufletești.Până la urmă,trebuie să vezi ce faci din tine în urma tuturor acestor modificări.te rearanjezi,te pregătești pentru o nouă mișcare seismică.la un moment dat vrei să te regăsești.e incontrolabil mecanismul sufletesc.sau dacă există instrucțiuni eu nu le dețin și nici nu-mi doresc acest lucru.
Îmi place să fiu broken,să am impresia că mă repar cu 1 octombrie 2010,să ajung în 2011 și să mă găsesc în același loc:emotionally unavailable sau cum ar spune unii nu creezi posibilitatea ca larvele să devină fluturi.
Dragul meu,cred că erau deja omizi,dar în amalgamul de insecte le-am confundat.Am să le las în fața ușii tale,poate știi tu ce să faci cu ele.Eu nu am nici o idee.Nu știu cum arată fluturii,deși mi se repetă obsesiv:you have loved enough!Paradoxal.
P.S:a bitter song-Butterfly Boucher.

A venit soarele.a venit primăvara.inspirația mă înspăimântă în această lună a lui marte atât de tipică:melancolică,singuratică,declanșatoare de devieri comportamentale,vivace totuși.Au ieșit motoarele.Arrr!cred că nu am fost auzită:am zis motoare.au,au,au?!da,aceasta era reacția adecvată.În această seară în timpul unui curs fascinant despre taxe și impozite un tânăr domn mă agasa intelectual cu ale lui comentarii de prost gust.Două domnișoare suave încercau să-i atragă atenția,neobservând că tânărul nostru(am putea să-i spunem Narcis din întâmplare) era prea prins de coafura sa anii 90 style.Aș fi vrut să le spun tinerelor că va veni o vreme când Narcis nu va mai suna înapoi,va dispărea în neant(pentru că e clar,o ființă sensibilă și preocupată de Absolut) și acestea nu sunt chiar cele mai rele variante.La un moment dat,Narcis se însoară și surprinzător cum ar putea să pară la o primă lectură superficială a vieții nu se va însura cu  nici una din cele două domnișoare.
De fapt,tot ce doream să-mi spun e că ar fi frumos sa merg la cluj în acest sfârșit de săptămână pentru că trebuie să pun în aplicare câteva din versurile shaniei twain:I ain t gonna act politically correct,I only wanna have a good time.cause the best thing about being a woman is the prerogative to have a little fun!

După ce am ratat concertul lui alifantis în luna lui marte(nu învinovățesc specia masculină pentru acest lucru) în semn de consolare am fost la o lume pe dos.cu adevărat o lume pe dos!la finalul acestei piese cel mai frumos și interesant pământean se apropie de mine întrebându-mă cu o voce delicată dacă mi-a plăcut piesa.purtam o rochie galben pai și aveam nasul extrem de roșu de la răceală.în consecință,eram suficient de irezistibilă.în fața acestui pământean tot ce am putut spune a fost piesa a fost frumoasă,iar cerul e albastru.aș fi vrut să-l mai întreb dacă vine din galaxia mea și dacă în lumea lui oamenii ies la ceai și apoi se căsătoresc.am ezitat totuși.am trecut cu greu peste această întâmplare desprinsă dintr-un film de Kusturica.până azi când în același metrou cu numele de Unirii,2 chiar îl văd.vreau să strig în numele disperării feminine,vreau să opresc metroul,vreau să gesticulez(mai mult decât de obicei),vreau să...metroul se mișcă,iar eu schimb filmul lui Kusturica cu unul tipic american.părăsită de soartă,într-un loc gri,globalizat,consumer society,fast food,fast love.îmi conștientizez destinul tragic de om al mileniului 3.dar nu mă resemnez.adică eu și misteriosul domn S,T,R sau oricare i-ar fi numele,poate chiar și fără nume suntem conectați intergalactic.înclin să cred că un blestem atavic ne împiedică să ne intersectăm destinele.daaar,stimate domnule S/T/R trebuie doar să ne concentrăm puțin.Orfeu a putut coborî în infern după Euridice.cred că vom putea și noi să oprim un metrou!Iar când privirea ta tragică o va întâlni pe a mea te voi întreba temător:ce faci tu,cel mai iubit dintre pământeni?

madlenă.marte.

Bunica face azi 76.Pentru mine Bamba e eternă.Nu am cum să nu-mi aduc aminte de momentul fatidic din clasa a 4-a când la ora de lucru manual Ștefan a fost pe punctul de a rămâne fără un ochi din cauza unui conflict cu un coleg de clasă.Bambulina a fost cea care a rezolvat situația mai ceva ca un arbitru internațional.Mi-e frică să traversez strada pentru că până în clasa a 5-a știam că mă așteaptă întotdeauna cineva în curtea școlii care prelua povara unui ghiozdan prea voluminos pentru firavitatea ce mă caracteriza încă de atunci.Prezențele constante conturează o existență,oferă niște limite,un firesc al modului de a trăi.Nu e obișnuință,ci mai degrabă amestec de coerență,scop,certitudine,simplitate.
Poporul român suferă.Nu sunt doar vicisitudinile istoriei care au marcat destinul acestei țări,ci însăși percepția noastră asupra evoluției/involuției istorico-politico-socialo-economice a spațiului în care trăim.
Cât despre mine,după câteva momente(vreo 7 zile magice mai exact) de pierdere totală,dar nu irevocabilă a lucidității mi-am revenit.Întru ce?Întru această primă fațetă de viață:cursuri,sete absurdă de Absolut,mecanică,aparențe că mecanica funcționează,vastitate copleșitoare,mici momente de glorie personală,mari eșecuri,and I scream from the top of my lungs:what s going on?,încercare de definire,mai am timp,nu vreau să folosesc un marker permanent pentru a mă contura,nu vreau nici să mă pliez într-un mod facil peste un model prestabilit,știu acum totuși că originalitatea are limitele sale inerente.
Despre tine,cititor fictiv sau înfricoșător de real,nu pot spune decât că sper să ne regăsim într-o zi.Dacă nu am să te recunosc nu ezita să-mi atragi atenția.Poate reușim împreună să oprim finititudinea.Clar,pentru un moment finit.

Momente fiscale

M-am hotărât să mă fac profesoară de engleză în Spania.Știu:termin dreptul,dar acest lucru este irelevant.Am fost la concert Zdob și zdub unde nu am văzut nimic.sunt o fină;care a lovit în mișcările ei fine toate persoanele din jur.Hardcore.Mi-am pierdut un cercel moștenire de familie în Lipscani,l-am găsit!Cerceii tăi,flori de sânziene.tristeți în gene.Îl rog elegant pe tânărul,nu foarte tânăr care ne-a ghidat pe străduțele atât de la fel ale centrului istoric să mă ceară de nevastă!(câtă prezență!).M-a ajutat acest moment de rebeliune în plină sesiune:mi-a reamintit că am purtat aparat dentar 5 ani,că I wish I was a punkrocker with flowers in my hair,că preferam cândva să mă tund într-un mod băiețesc,destul de cute,că îmi place să fiu excesivă,conștientă și masochistă în același timp,că anatomic,sunt o sensibilă.
În clasa a 7 a,în plină criză adolescentină ascultam Ochii tăi de la Holograf.Atunci tata nu a știut ce să spună și m-a întrebat oarecum temător dacă sunt îndrăgostită.Dragă tată.mai întreabă-mă o dată!

When do you know when to let go?You don t actually know,you assume.Dar aceste prezumții relative pot fi răsturnate ușor:duci cutii în pod,le readuci,le ștergi de praf,mai grav le redeschizi.Te trezești într-o zi cu mirosul de madlenă impregnat în tot țesutul trupului tău și știi că acea zi va fi dedicată trecutului.La un moment dat simulezi mirosul de madlenă pentru că dependența a fost deja creată.
Trebuie să se știe că și iubirea are riscurile ei.Primul mare risc e caracterul ei bilateral.Din această simbioză sentimentală nu poți retrage partea care teoretic ți se cuvine,nu poți rescrie,recorecta,îmbunătăți,întregi,cosmetiza,imagina,suplini,opri cursul firesc.E posibil chiar să nu-ți revii niciodată,să stai fixat într-un mod perpetuu într-o sală de așteptare a unei gări din perioada interbelică,iar în fața ta să se perinde haotic:sentimente vechi(de care bineînțeles ai uitat,negându-le cu brutalitate dreptul la existență),Marele Sentiment,iluzia înlocuirii Marelui Sentiment.Acest mix sentimental are totuși o existență independentă de a ta de care te vei detașa într-un moment de luciditate.Și totuși versul I love you like the stars above,I love you till I die își menține actualitatea.
Al doilea mare risc e lipsa unui final.În materie de iubire nu se trage niciodată cortina.Trebuie doar să conștientizezi că vei spune din nou obsesiv:hey,Juliet it s Romeo și vei substitui răni sentimentale,vei plăti pentru fericiri vechi,vei număra zile,vei păstra dragosti în taină,îți va fi din nou teamă și emoție,tricourile și eșarfele tale vor fi deja purtate de altcineva,absolut din greșeală.Dar până atunci speri,fugi după imagini obsedante care sunt pe punctul de a se stinge,încerci să-ți reamintești fine detalii,suferi crunt,asculți aceeași melodie de 3 zile,îți cari trupul care a devenit deodată inert,devii și mai socially ackward,îți pui întrebări retorice deși știi că sunt retorice,te apuci sau reapuci de fumat,scrii cu frenezie pe hârtii,scrisori,pe bloguri,mesaje,offlineuri,versuri,alergi după mașini,îți construiești scenarii de evadare,te pregătești mental pentru Marea Decizie care va înlătura Marele Sentiment,ai planuri de răzbunare,îți reamintești subit ca tu ești cel ce iubește și deci...
Uiți un singur lucru:sufletul știe chimie!Din momentul în care povestea s-a încheiat toate acestea au fost deja transformate într-o pastă.Cu această pastă care are o existență autonomă de egoismul existenței tale trebuie să lipești rănile.Iar dacă mai rămâne te apuci de pictat pereți.Asta în timp ce aștepți ca o persoană firavă,dar curajoasă să se cațere pe zid și să-și dea drumul temător,dar inevitabil în existența ta egoistă.
Atunci când ea va fi zăcând leșinată lângă tine tu îți vei exercita cu delicatețe dreptul de a fi un Romeo cu suficient de multe cunoștințe medicale.Îți vei da seama așadar că ea are puls,iar tu nu trebuie să te sinucizi!

E numai iluzie,dincolo-s eu!

Te aștept fără martori în insula mea.Every man is an island..ceea ce înseamnă că poate forma la un moment dat un arhipelag,dar în restul timpului înfruntă agitația de unul singur.Ce e val ca valul trece,tu rămâi la toate rece...Imagine obsedantă.toamnă.frunze,frunze.frunze.tu.căldură sufletească,bulevarde interminabile ale extazului,licori magice în ceaiuri.Dar trecu deja o eră.amăgirea unui pseudoposbil.
rămâi privitor ca la teatru,iar în fața ta fapte materiale,productive,cu efecte juridice,efecte morale,speranțe colorate,entuziasm,metrou,uman și omenire,franceză,nu mai e parfum în sticlă,nu mai e visare în somn,aș fi vrut să-mi vezi bereta verde cu floricele de câmp,nu am timp,nu am timp să inventez alt timp,îngurgitez emoții,informații,prăjituri cu mere.cafea pe paltonul ce părea cândva atât de roșu.e crem.e bine că totuși te pierzi în întinsul mării.e trist că ai prea mult spațiu de acțiune-motiv perfect pentru inacțiune.
Iluzia unei insule!

Discurs asupra nefericirii mele

Nu e un demers filozofic.E doar o confesiune.Doamna dirigintă a subliniat două lucruri esențiale în marea de lucruri învățate la nivel de 18 ani:1.bărbații sunt răi,foarte răi,extrem de răi,groaznici.2.omul e singurul animal ce-și poate face sieși rău.Voi insista asupra celei de-a doua chestiuni.Îmi fac zilnic rău și a ajuns să mă bucure acest lucru.Imaginația mea,conștientul,subconștientul și inconștientul meu contribuie cu delicatețe la tristețea mea particulară.Nu e un lucru nou faptul că nu mă plac:fizic,intelectual,emoționalo-afectiv.Cum se poate trăi așa e o întrebare firească,dar banală.Simplu:într-un conflict perpetuu începând de la ora 6 a.m. până la 12 p.m. și chiar și după ad infinitum.Nu acționez bine,nu spun lucrurile potrivite,nici măcar nu râd frumos.Clar,gesticulez prea mult,iar la secțiunea delir...la secțiunea delir sunt delirantă!
Mi se pare că depun o muncă sisifică.De aceea, e fără rezultat,iar tristețea mea fără margini.De fapt,fac lucruri normale într-un mod prost,ineficace,inutil,aberant.Căderile sunt atât de dese încât am uitat cum arătau momentele de glorie personală,puerile bineînțeles.
O feministă convinsă spunea într-o carte proastă că taina vieții este să dăinuiești.Unde?În moarte,mentalul colectiv sau ca rămășiță atavică?În egoismul meu,aș vrea să știu că va suferi cineva după dispariția mea sau se va mișca măcar o placă tectonică.Am greșit spațiul,timpul,până și neantul meu e pe o cale greșită.Unde sunt câmpurile aurii la care teoretic aș putea să mă întorc?S-au ofilit sau mai bine zis au fost derizoriu de donquijotești.Nu ai la ce să te întorci și nici prea multe căi ale labirintului construite.Ariadna dragă,ți-ar fi cam greu să mă salvezi!Mă macină incertitudinea ce gravitează în jurul vieții mele într-un mod de care însuși Galileo Galilei ar fi surprins.
Îmi fac griji pentru mine,contextul macroeconomic și social în care mă desfășor,zbaterile celorlalți pentru mine,de dragul meu,sperând în mine.
Nu mai cred nici în puterea mea de a mă recicla,reinventarea fiind posibilă doar pentru persoane artistice,talentate,cu sclipire,de geniu,consecvente în acțiunile și principile lor.Nu e o vorba despre o deprimare în sensul clasic:motiv,efecte,conexiune între cele două.Capacitatea mea de a mă entuziasma și de a-mi dori chestiuni a dispărut.Cam la fel de repede ca talentul meu înnăscut de a-mi asuma penibilul,finititudinea și neștiința.Mă izbește realitatea ca un vânt rece de iarnă.Te ustură,nu-ți dă voie să respiri,te lasă totuși să trăiești.Emoțional sunt la secțiunea increat.Nu m-am născut încă întru iubire.Momentan,nici nu m-ar ajuta,E ciudat cum aceste concluzii sunt puse pe hârtie în timpul unui curs despre marea teritorială,Cum poți împărți un ocean?Cam la fel de greu ca împărțirea nefericirii.Pentru ocean există niște principii.Pentru nefericire nici un cod în materie.Un cod al bunului-simț ne-ar spune că totuși tristețea ar putea fi stopată pentru că teoretic cel puțin ar trebui să mai faci și bine.Măcar o dată la o eră.Succesul altora e opozabil erga omnes ceea ce transformă nefericirea într-un lucru de-a dreptul insuportabil.
Speranța?Există și perioade când cooperezi mai bine cu toate cele expuse anterior,când neonul din amfiteatrul 1 nu te mai sâcâie într-un mod prejudiciabil,iar tu îți zici că dacă alergi după fericire e de ajuns.Dar există și un moment ca acesta când îți dai seama că exploatările sufletești sunt fără sens și tu alergi ca nebuna fără a fi cu adevărat sportivă.Aștepți zorile.Mâine te vei putea minți din nou cu grație și nerușinare că totul e absolut minunat!