Dar cine eşti tu?

vara asta miroase puternic a toamnă. eu sunt cute. serios.şterg praful de vreo săptămână. şi metaforic. cum se şterge praful metaforic? te strecori prin suflet şi încerci cu timiditate să nu dărâmi piramidele emoţionale care l-ar face invidios şi pe Keops. am fost la ghicolescu şi i-am cântat lui sună-mă noaptea doar după două. n-a înţeles nimic. de unde să ştie el că atunci doarme în mine nebunul? da, tu ştiai.
 o migrenă inexplicabilă mă face să mă întreb cum aş putea eu să mă opun destinului care mă vrea cu obstinaţie măritată cu un medic. Din acela de suflete, biensur.
visez pensionare care se sinucid în cehia aruncându-se în faţa maşinii. nu ţi-am povestit cum e praga?
Romantic. nu puteam să pictez R-ul în clasa I. Simţeam eu ceva.
trebuie să învăţ o franceză delicată până în septembrie.oui, respecter les convenances, cacher les sentiments.
Da, sunt echilibrată. în cel mai dezechilibrat mod posibil.

Despărţirile vin şi pleacă din sufletul meu. aiurind vin şi pleacă despărţirile.
am experimentat civilizaţia. am simţit spiritul balcanic. am ajuns la concluzia că lumea e cosmopolită, iar irlandezii pot fi şi ei fericiţi.
nu am crezut că un anume oraş îţi poate crea atâtea emoţii.
trecutul pare,prin definiţie, ciudat,dar mai ales neveridic. Viitorul e încă îndepărtat. Mai ai mult de şlefuit la fiinţa ta.
deşi eşti conştient că eşti cantonat în tine, atât de strâns legat de moştenire ta culturală şi reţeaua afectivă ce se cheamă destin creionezi cu imaginaţie posibilităţi.
de concret te vei ocupa mai târziu. e vreme. e stare.

roşu aprins.

nu există loc în taxiurile de final de an, de atâtea lucruri mărunte, atâtea trăiri. obiectele, camerele, materialul te înghesuie, nu te lasă să respiri, se încăpânează să-ţi aducă aminte că ai memorie afectivă.
mi-e teamă, o teamă inexplicabilă,dar instaurată definitiv ca o regină din imperiile antichităţii. o contabilizare a fricilor ar fi de-a dreptul inutilă în contextul globalizării sufleteşti prin care trec.
experimentez trăiri extreme şi temeri paroxistice. Şi cum sunt o expertă în dualism, încă formez un întreg. Fragmentat,ce-i drept.

ascult obsesiv o piesă intitulată sugestiv we can t be friends. oare de ce nu ţi-am spus? oare de ce neg trăirea ca trăsătură fundamentală a existenţei?
Soluţie practică: plec în Muntenegru, cu o pereche de lentile verzi şi o cămaşă în carouri,lălâie,călâie.aş putea să mă îndrăgostesc subit,dar iremediabil de un francez care ar putea sublinia zilnic l'amour-pas pour toi.!
Suferindă, aş fugi pe un motor până în Patagonia. Trebuie să găsesc sfârşitul lumii pentru a mă convinge natural că e sănătos să-ţi segmentezi sufletul.
la final, mă gândesc să mă fac băciţă pentru a încerca autenticitatea.
my dear absent and so weird lover, you could be happy , vorba cântecului.still, you could join me as well.
Sunt aşa sensibilă, iar realitatea e atât de brutală cu delicateţea mea.

există ceva mai frumos ca o seară de vară?

miros de dimineață de mare.
copii care cântă ^trei iezi cucuieți^ și se bucură de vaaară.1 iunie deja.
nunți regale și multă iubire adiacentă.
sesiune.
prea multe descărcări electrice.prea multe frici.
bilețele cu 1000 de planuri pentru trei luni, a căror lungime e invers proporțională cu dorința nebună de a te bucura de ele.
câte un fluture îmi bântuie fiecare seară.
câteva urme de praf de pe niște pseudoaripi îmi bântuie existența.inconfundabile larve.în stare de increat totuși.
încremenire.

2011.21

a sosit momentul întâlnirii mele anuale cu Timpul. cea mai bună ocazie să-ți pui cele mai ciudate întrebări și să fii copleșit de simțiri intrisec de neexplicat.mă gândesc în mod obsesiv la sfârșitul lumii-eveniment care ar trebui să aibă conotații negative pe scară mondială. Și totuși evenimentul e zguduitor doar privindu-i latura individuală,tragic de umană,teribil de egoistă.
Nu suntem de neînlocuit decât în raportul cu Sinele. Așteptăm cu înfrigurare viitorul și înțelegem prea puțin trecutul.
Ne întâlnim anual cu Timpul și refuzăm inevitabilul. Instead,ascultăm Elvis Presley,rememorăm secvențe,facem scenarii de secret life pentru că întotdeauna am fi cu totul pe alt continent.
Încă 9 ani până când va trebui să devin normală.Rezonabil.
Până atunci,îmi permit să te văd obsesiv chiar și acolo unde nu ești.

doar doi.

pe vremea mea băieții te invitau în rainbow la un pahar de cola de 2 lei.azi,socializăm în rețele.se pare că-ți plac pupezele.se pare că am nevoie de o eră în plus pe care ai putea să mi-o împrumuți tu din imensa ta fericire,aproape fără margini.e posibil să fie de la sufocatul din timpul marii furtuni,Marii Beții.da,e probabil să nu mai exist la un moment dat,iar sentimentele să fie livrate utilizând metode precum fast food,trenul va staționa aproximativ două minute,luni-duminică,ianuarie-iunie.liceu-dor,emoție de primăvară,ploaie în luna lui mai.liliacul se sfârșește,toate acestea nu se mai încheagă.formează o pastă chimică,fizică.,insolită,ideală.nu mai recunosc nimic.oglinda din baie ajută mult.în lipsa ei aș risca să mă văd și totuși să nu mă găsesc.originalitatea nu mai e la modă zilele acestea în materie personală.
te rog să nu mai vii.sunt un cosaș bătrân.care totuși mai oftează după lanul de maci.
doar doi oameni contrastând cu decorul.