marți, 28 iunie 2011

roşu aprins.

nu există loc în taxiurile de final de an, de atâtea lucruri mărunte, atâtea trăiri. obiectele, camerele, materialul te înghesuie, nu te lasă să respiri, se încăpânează să-ţi aducă aminte că ai memorie afectivă.
mi-e teamă, o teamă inexplicabilă,dar instaurată definitiv ca o regină din imperiile antichităţii. o contabilizare a fricilor ar fi de-a dreptul inutilă în contextul globalizării sufleteşti prin care trec.
experimentez trăiri extreme şi temeri paroxistice. Şi cum sunt o expertă în dualism, încă formez un întreg. Fragmentat,ce-i drept.

marți, 14 iunie 2011

ascult obsesiv o piesă intitulată sugestiv we can t be friends. oare de ce nu ţi-am spus? oare de ce neg trăirea ca trăsătură fundamentală a existenţei?
Soluţie practică: plec în Muntenegru, cu o pereche de lentile verzi şi o cămaşă în carouri,lălâie,călâie.aş putea să mă îndrăgostesc subit,dar iremediabil de un francez care ar putea sublinia zilnic l'amour-pas pour toi.!
Suferindă, aş fugi pe un motor până în Patagonia. Trebuie să găsesc sfârşitul lumii pentru a mă convinge natural că e sănătos să-ţi segmentezi sufletul.
la final, mă gândesc să mă fac băciţă pentru a încerca autenticitatea.
my dear absent and so weird lover, you could be happy , vorba cântecului.still, you could join me as well.
Sunt aşa sensibilă, iar realitatea e atât de brutală cu delicateţea mea.

joi, 2 iunie 2011

există ceva mai frumos ca o seară de vară?

miros de dimineață de mare.
copii care cântă ^trei iezi cucuieți^ și se bucură de vaaară.1 iunie deja.
nunți regale și multă iubire adiacentă.
sesiune.
prea multe descărcări electrice.prea multe frici.
bilețele cu 1000 de planuri pentru trei luni, a căror lungime e invers proporțională cu dorința nebună de a te bucura de ele.
câte un fluture îmi bântuie fiecare seară.
câteva urme de praf de pe niște pseudoaripi îmi bântuie existența.inconfundabile larve.în stare de increat totuși.
încremenire.

sâmbătă, 21 mai 2011

2011.21

a sosit momentul întâlnirii mele anuale cu Timpul. cea mai bună ocazie să-ți pui cele mai ciudate întrebări și să fii copleșit de simțiri intrisec de neexplicat.mă gândesc în mod obsesiv la sfârșitul lumii-eveniment care ar trebui să aibă conotații negative pe scară mondială. Și totuși evenimentul e zguduitor doar privindu-i latura individuală,tragic de umană,teribil de egoistă.
Nu suntem de neînlocuit decât în raportul cu Sinele. Așteptăm cu înfrigurare viitorul și înțelegem prea puțin trecutul.
Ne întâlnim anual cu Timpul și refuzăm inevitabilul. Instead,ascultăm Elvis Presley,rememorăm secvențe,facem scenarii de secret life pentru că întotdeauna am fi cu totul pe alt continent.
Încă 9 ani până când va trebui să devin normală.Rezonabil.
Până atunci,îmi permit să te văd obsesiv chiar și acolo unde nu ești.

marți, 10 mai 2011

doar doi.

pe vremea mea băieții te invitau în rainbow la un pahar de cola de 2 lei.azi,socializăm în rețele.se pare că-ți plac pupezele.se pare că am nevoie de o eră în plus pe care ai putea să mi-o împrumuți tu din imensa ta fericire,aproape fără margini.e posibil să fie de la sufocatul din timpul marii furtuni,Marii Beții.da,e probabil să nu mai exist la un moment dat,iar sentimentele să fie livrate utilizând metode precum fast food,trenul va staționa aproximativ două minute,luni-duminică,ianuarie-iunie.liceu-dor,emoție de primăvară,ploaie în luna lui mai.liliacul se sfârșește,toate acestea nu se mai încheagă.formează o pastă chimică,fizică.,insolită,ideală.nu mai recunosc nimic.oglinda din baie ajută mult.în lipsa ei aș risca să mă văd și totuși să nu mă găsesc.originalitatea nu mai e la modă zilele acestea în materie personală.
te rog să nu mai vii.sunt un cosaș bătrân.care totuși mai oftează după lanul de maci.
doar doi oameni contrastând cu decorul.

joi, 28 aprilie 2011

Obișnuințe.

Prezența mea constantă aici e o surpriză pentru firea mea esențialmente dificilă.Neg în acest fel adevăruri evidente precum:aproximativ două luni până la finele anului 2,câteva zile până la întâlnirea anuală cu Timpul,săptămâni de coșmar în care doar glucidele mă ajută să supraviețuiesc,veri dezgolite,indecizii profunde.
De fiecare dată cafeaua trebuie să aibă doar un plic de zahăr și o plăcintă lângă.De fiecare dată un plic de zahăr rămâne în buzunar și e descoperit în momente ulterioare ciudate.De fiecare dată Bucureștiul la 5 dimineața mi se pare fascinant,o combinație exotică între Orient și Occident.De fiecare dată ceaiul de iasomie și discurile cu L.Cohen declanșează memoria involuntară,timpul psihologic și nostalgii liliachii.De fiecare dată aflându-mă pe Edgar Quinet aștept să vii să mă iei de la Litere.Reveria se consumă rapid:trebuie să intru în Librăria Eminescu pentru a întreba de manualul de fiscal.De fiecare dată librăria îmi aduce aminte de o anumită cutiuță verde,un anume ceai cu rom,un anumit balcon.De fiecare dată aerul umed nu-mi dă voie să respir și declanșează nebunia mea firească.De fiecare dată spețele cu teme medicale mă fac să zâmbesc ștrengărește.De fiecare dată mă descopăr cu teamă,cu uimire,cu dor.

duminică, 24 aprilie 2011

Epistole mixte.

Te-aş suna să-ţi spun că sunt acasă.că acasă viaţa e complicată,iar oamenii mai înnebunesc.ţi-aş spune că străbunicul a fost un don juan ce obişnuia să meargă la vânătoare.ţi-aş mai spune că sunt zile când pur şi simplu nu mă pot abţine să nu fac tâmpenii.de tipul aiureli,fleacuri,prostii.cred că ţi-aş mai spune că pasca de ciocolată a fost special inventată pentru mine,iar eu am descoperit în dulap un sacou verde,extrem de verde,sobru,chic,ciudat pentru 21 de ani.da,l-am purtat.înclin să cred că ţi-aş reaminti că sunt studentă.asta pentru a-mi aduce şi eu aminte.totuşi.
ştii ghemul acela gri care nu mă lăsa să respir sau mă obliga să rămân în staţie aşteptând ad infinitum un metrou către capătul lumii.îl alimentez cu umblatul prin cutii. pline cu exuvii sînzieneşti.teribilă îndeletnicire!aş mai menţiona că îmi stă bine machiată cu verde,extrem de verde,deşi probabil că ai observat deja.te-aş întreba dacă ai putea să-mi împrumuţi nişte afecţiune.ţi-aş promite că am să ţi-o restitui...la termen chiar.
Din păcate,Cărtărescu avea dreptate:"cu toate acestea nu se mai poate.e la fel cum creierul nu înţelege că după o vreme nu se mai poate trăi".Cred că nu am să te sun.totuşi.