roşu aprins.

nu există loc în taxiurile de final de an, de atâtea lucruri mărunte, atâtea trăiri. obiectele, camerele, materialul te înghesuie, nu te lasă să respiri, se încăpânează să-ţi aducă aminte că ai memorie afectivă.
mi-e teamă, o teamă inexplicabilă,dar instaurată definitiv ca o regină din imperiile antichităţii. o contabilizare a fricilor ar fi de-a dreptul inutilă în contextul globalizării sufleteşti prin care trec.
experimentez trăiri extreme şi temeri paroxistice. Şi cum sunt o expertă în dualism, încă formez un întreg. Fragmentat,ce-i drept.

ascult obsesiv o piesă intitulată sugestiv we can t be friends. oare de ce nu ţi-am spus? oare de ce neg trăirea ca trăsătură fundamentală a existenţei?
Soluţie practică: plec în Muntenegru, cu o pereche de lentile verzi şi o cămaşă în carouri,lălâie,călâie.aş putea să mă îndrăgostesc subit,dar iremediabil de un francez care ar putea sublinia zilnic l'amour-pas pour toi.!
Suferindă, aş fugi pe un motor până în Patagonia. Trebuie să găsesc sfârşitul lumii pentru a mă convinge natural că e sănătos să-ţi segmentezi sufletul.
la final, mă gândesc să mă fac băciţă pentru a încerca autenticitatea.
my dear absent and so weird lover, you could be happy , vorba cântecului.still, you could join me as well.
Sunt aşa sensibilă, iar realitatea e atât de brutală cu delicateţea mea.

există ceva mai frumos ca o seară de vară?

miros de dimineață de mare.
copii care cântă ^trei iezi cucuieți^ și se bucură de vaaară.1 iunie deja.
nunți regale și multă iubire adiacentă.
sesiune.
prea multe descărcări electrice.prea multe frici.
bilețele cu 1000 de planuri pentru trei luni, a căror lungime e invers proporțională cu dorința nebună de a te bucura de ele.
câte un fluture îmi bântuie fiecare seară.
câteva urme de praf de pe niște pseudoaripi îmi bântuie existența.inconfundabile larve.în stare de increat totuși.
încremenire.