24 de ani pare încă rezonabil. Încă mai poți aștepta un telefon ce nu vine niciodată. Încă te poți prezenta la examene. Încă te poți juca de-a relațiile și de-a iubitul. Dar nu pentru mult timp.
Timpul nu a curs niciodată în favoarea noastră. Revelion. Sibiu. Sighișoara. Niște nervi de fier à la Alexandrina. O îmbrățișare caldă. O atingere suav de nepermisă. Decor uman interesant. Stare de "Ciuma" lui Camus. Fericire brută la cub. Supă de roșii cu crutoane. Încercări disperate de a conserva clipa. Vine nunta. Single as usually. Cum ar fi fost dacă? Și dacă totuși nu vei mai suna niciodată?
Cinci secunde de liceu ascultând-o și iubind-o pe "Miruna". Baftă la INM pare urarea inventată pentru ziua mea. Pentru viața mea. Mai am de scris la disertație. Mai am o grămadă de învățat. Dar asta faci de aproape un sfert de secol, nu?
Cafea. Pantofi. Drept. Iubit pătimind. Trăit excesiv. Singurătate la pahar din când în când. Planuri și posibilități. Un pahar de votkă pentru a-mi reaminti că sunt încă îngrozitor de tânără. Cohen pentru a reliefa cu sârg imaginea Bărbatului.
Țigări adolescentine pentru a marca întâlniri șocante și revederi dureroase. Despărțiri și revendicări. Încercare disperată de a înțelege societatea și de a frauda Sistemul pentru a mă integra, adapta, rezolva. Jonglat cu noile valori cu speranța că îmi voi găsi un loc. Dacă nu comod sau meritat măcar potrivit, adecvat. Melodii de dragoste și scenarii neverosimile.
Indeed, there is no peace that I've found so far. Dar cui îi trebuie pace când există atâta viață de trăit?
24 de ani. Încă fragilă. Încă excesivă. Încă Sînziana.