Despărțirile vin și pleacă din sufletul meu. aiurind vin și pleacă despărțirile.
Eu aștept.
luni, 10 februarie 2014
vineri, 24 ianuarie 2014
Azi sunt plin de viscol și absența ta.
Așa spune cântecul. Ninge ca-n Esenin și-n poema rusă.
Dor nebun în toate viscerele corpului meu muritor.
Și dorința înghițită că vei citi.
Dor nebun în toate viscerele corpului meu muritor.
Și dorința înghițită că vei citi.
joi, 16 ianuarie 2014
Viața ca o cursă infinită.
Actualmente, alerg precum o bezmetică. De coșmarul eșecului, de vieți profesionale nesatisfăcătoare, de singurătate, de obsesii trecute, de posibile suferințe, de greșeli prea mari, de greșeli prea mici, de un sărut, de trăit. Aș muta toate confuziile, neliniștile, trăirile, gândurile, fricile, nemulțumirile din cutia mea toracică în cutia Pandorei. Cu speranța, ultima rămasă atât în cazul meu, cât și al ei, că Pandora va ști să facă și altceva cu ele decât să le trăiască excesiv.
marți, 29 octombrie 2013
marți, 8 octombrie 2013
nu se putea inventa anotimp mai potrivit.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum. Virtual. Pentru că nu avem altfel cum.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse. Pentru că asta e tot ce am acum.
Tranziție.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse. Pentru că asta e tot ce am acum.
Tranziție.
vineri, 30 august 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)