Te-aş suna să-ţi spun că sunt acasă.că acasă viaţa e complicată,iar oamenii mai înnebunesc.ţi-aş spune că străbunicul a fost un don juan ce obişnuia să meargă la vânătoare.ţi-aş mai spune că sunt zile când pur şi simplu nu mă pot abţine să nu fac tâmpenii.de tipul aiureli,fleacuri,prostii.cred că ţi-aş mai spune că pasca de ciocolată a fost special inventată pentru mine,iar eu am descoperit în dulap un sacou verde,extrem de verde,sobru,chic,ciudat pentru 21 de ani.da,l-am purtat.înclin să cred că ţi-aş reaminti că sunt studentă.asta pentru a-mi aduce şi eu aminte.totuşi.
ştii ghemul acela gri care nu mă lăsa să respir sau mă obliga să rămân în staţie aşteptând ad infinitum un metrou către capătul lumii.îl alimentez cu umblatul prin cutii. pline cu exuvii sînzieneşti.teribilă îndeletnicire!aş mai menţiona că îmi stă bine machiată cu verde,extrem de verde,deşi probabil că ai observat deja.te-aş întreba dacă ai putea să-mi împrumuţi nişte afecţiune.ţi-aş promite că am să ţi-o restitui...la termen chiar.
Din păcate,Cărtărescu avea dreptate:"cu toate acestea nu se mai poate.e la fel cum creierul nu înţelege că după o vreme nu se mai poate trăi".Cred că nu am să te sun.totuşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu