După ce am ratat concertul lui alifantis în luna lui marte(nu învinovățesc specia masculină pentru acest lucru) în semn de consolare am fost la o lume pe dos.cu adevărat o lume pe dos!la finalul acestei piese cel mai frumos și interesant pământean se apropie de mine întrebându-mă cu o voce delicată dacă mi-a plăcut piesa.purtam o rochie galben pai și aveam nasul extrem de roșu de la răceală.în consecință,eram suficient de irezistibilă.în fața acestui pământean tot ce am putut spune a fost piesa a fost frumoasă,iar cerul e albastru.aș fi vrut să-l mai întreb dacă vine din galaxia mea și dacă în lumea lui oamenii ies la ceai și apoi se căsătoresc.am ezitat totuși.am trecut cu greu peste această întâmplare desprinsă dintr-un film de Kusturica.până azi când în același metrou cu numele de Unirii,2 chiar îl văd.vreau să strig în numele disperării feminine,vreau să opresc metroul,vreau să gesticulez(mai mult decât de obicei),vreau să...metroul se mișcă,iar eu schimb filmul lui Kusturica cu unul tipic american.părăsită de soartă,într-un loc gri,globalizat,consumer society,fast food,fast love.îmi conștientizez destinul tragic de om al mileniului 3.dar nu mă resemnez.adică eu și misteriosul domn S,T,R sau oricare i-ar fi numele,poate chiar și fără nume suntem conectați intergalactic.înclin să cred că un blestem atavic ne împiedică să ne intersectăm destinele.daaar,stimate domnule S/T/R trebuie doar să ne concentrăm puțin.Orfeu a putut coborî în infern după Euridice.cred că vom putea și noi să oprim un metrou!Iar când privirea ta tragică o va întâlni pe a mea te voi întreba temător:ce faci tu,cel mai iubit dintre pământeni?